CIPD

CIPD – Chartered Institute of Personnel and Development este cea mai mare asociație profesională europeană pentru practicienii de Human Resources, sărbătorind în 2013 un secol de la înființare.

Misiunea CIPD este de a dezvolta acele competente care sa sprijine performanta organizationala sustenabila prin intermediul profesiei de Human Resources. In prezent CIPD are 135 000 de membri, in 120 de tari, iar certificarile internationale oferite sunt considerate o conditie de a atrage atentia celor mai importanti recrutori de pe mapamond. Din cei peste 5000 de membri internationali ai CIPD, circa 10% sunt din Romania

CIPD, asociația profesională pentru HR și dezvoltare umană reprezintă vocea unei comunități la nivel global, în care cei peste 135 000 de membri sunt dedicați îmbunătățirii continue a vieții muncii. Prin expertiză și cercetare, aceasta oferă o perspectivă valoroasă asupra schimbării rapide din lumea muncii. CIPD are viziunea, agilitatea și puterea de a realiza o schimbare fără precedent nu doar la nivel organizațional, pentru membrii săi locali, ci și la nivelul economiei și al afacerilor globale.

Pentru că lumea muncii este una globală, CIPD se preocupă să ofere o perspectivă obiectivă și o viziune de viitor care balansează nevoile atât ale angajatorilor, cât și ale angajaților, oriunde lucrează ei.

Partener de încredere pentru profesioniștii din domeniile HR și L&D, CIPD sprijină progresul continuu și dezvoltarea carierei acestora. Standardului profesional CIPD Profession Map te ajută să evaluezi competențele echipei tale. Noua aplicație online My CPD Map este cel mai complet instrument de autoevaluare și dezvoltare a competențelor în domeniile: leadership, cunoașterea businessului, managementul talentului, dezvoltare, design organizațional, managemntul performanței.

Pentru că unul dintre angajamentele noastre îl reprezintă grija constantă pentru membrii săi, au fost realizate de-a lungul ultimului an cercetări extinse, pentru o mai bună înțelegere a modului în care nevoile membrilor se schimbă, odată cu progresul în carieră. CIPD este o asociație profesională iternationala valoroasă și relevantă nu doar pentru profesioniștii din domeniul HR, ci pentru o gamă mai largă de comunități, printre care și cea de business. Calificările oferite în acest domeniu au o structură și un conținut susținute de parteneriate cu experți, instituții acreditate și profesioniști.

Povestea CIPD

Povestea CIPD a început în 1913, de la fabrica de ciocolată a lui Seebohm Rowntree. Rowntree sprijinea mișcarea de modificare a legislației muncii, astfel încât să cuprindă mai multe drepturi pentru angajați (asigurare de sănătate, asigurare de șomaj). Astfel că pe 6 iunie 1913 a prezidat întâlnirea inaugurală a Welfare Workers’ Association, o inițiativă a lucrătorilor sociali care militau pentru îmbunătățirea calității locurilor de muncă în fabrici. La această întrunire au participat 34 de lucrători sociali, care aveau să reprezinte membrii fondatori ai CIPD.  

În următorii 35 de ani, Welfare Workers’ Association a trecut prin mai multe transformări de structură și de nume, reflectând schimbările în numărul și rolul membrilor săi: Central Association of Welfare Workers (1917), Welfare Workers Institute (1919), Institute of Industrial Welfare Workers (1924), Institute of Labor Management (1931), Institute of Personnel Management (1946).

În 1955, asociația devenită de-acum institut depășea 3000 de membri. Pentru a ridica standardul profesiei afilierea a fost condiționată, pentru prima oară, de examinări și criterii de experiență.

Următorul moment important în istoria Institutului a fost fuziunea dintre Institute of Personnel Management și Institute of Training and Development, care a dat naștere la Institute of Personnel Development (IPD) în 1994. La 1 iulie 2000, IPD primește distincția de Chartered Institute, cea mai înaltă recunoaștere oferită unei organizații britanice de către regalitate (acesta este motivul pentru care afilierea la CIPD se reînnoiește anual la 1 iulie), devenind Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD).

Misiunea și viziunea Institutului pentru viitor este descrisă cel mai bine de către Peter Cheese, actualul Președinte al CIPD.

Afilierea la CIPD

Afilierea la CIPD oferă practicienilor de Human Resources recunoaștere internațională, fiind o garanție a profesionalismului și a expertizei acestora, precum și acces la resurse de învățare, instrumente practice de lucru, studii și cercetări, reduceri la cărți și evenimente. Există mai multe posibilități de afiliere:

Student Membership – toți practicienii care studiază o certificare CIPD pot accesa acest nivel de afiliere, având acces la toate beneficiile de membru.

Professional Membership:

Puteți accede la prima treapta de afiliere profesionala, Associate Member, prin intermediul HR Enterprise, studiind unul din programele de Certificate sau de Diploma. Cursanții certificărilor de Human Resources și Learning & Development oferite de HR Enterprise în România primesc automat distincția de Assoc CIPD după absolvirea cu succes a programului pe care l-au urmat.

Affiliate Membership – este un nivel de afiliere non-profesional, care oferă acces la beneficiile de membru.

Pentru afla mai multe detalii despre nivelurile de afiliere și beneficiile aferente de pe site-ul CIPD, aici: CIPD Membership.